COBA, MAYA ȘI PREISTORIA (P.2)

De la Campamento Hidalgo am revenit pe drumușorul care șerpuia alene printre junglă spre ruinele din Coba. Traseul e foarte îngust. În cazul în care se întîlnesc două mașini, una din ele urmează să intre în verdeața de pe margine pentru a face loc celei care vine din față. Yucatanul e incă verde. În sens că pădurile tropicale predomină asupra landșaftului. Însă totul evoluează. Rahatul civilizațional poluează tot mai mult natura. Pungi de plastic pline cu gunoaie, resturi de materiale de construcție, etc. etc. sunt aruncate în pădure fără nici o jenă.

La Coba am ajuns pe la amiază. Soarele era la post și trimitea doza zilnică de radiații, iar umezeala din aer îi dădea un efect năucitor. Ne-am luat sticlele cu apă, am făcut cîte un selfie pe fonul unui restaurant  și niște poze cu un iaz în care se spune că vețuiesc aligatori și am mers să vedem străvechea așezare mayașă. Pînă a ajunge în Mexic trebuie să recunosc că n-am avut ideie despre existența acestei localități. Aveam intenția să merg la Chichén Itzá, dar m-am lăsat sedus de faptul că la Coba numărul de vizitatori care sunt aduși de firmele de turism este mai mic și mai ales pentru că aici se află una din cele mai înalte piramide din peninsula Yukatan, Nohoch Mol sau Nohoch Mul, 42 de metri.
Piramidele. M-au fascinat de la primele lecții de geografie. Acum 10 ani cînd am ajuns în Ghiza (Cairo) am ramas uimit de dimensiunile și măreția marilor construcții egiptene. Deși am citit destul de multă literatură la subiect, pentru mine rămîne o enigmă tehnologia folosită la căratul și mai ales ridicatul enormelor blocuri de piatră. Dincolo de asta, acestea sunt amplasate într-un mod în care e super dificil să bagi măcar o lamă de cuțit.
În America Centrală piramidele nu sunt într-atît de înalte, deși la bază unele sunt cu cu mult mai extinse. Luis ne povestea cu mîndrie că cea mai mare piramidă din lume se află tot în Mexico, doar că mai spre centrul țării. Este vorba despre piramida din Cholula. E drept că e cu mult mai joasă decît piramida lui Kheops, are doar 55 m în înălțime, în schimb baza e super extinsă – 400mx400m.
În timp ce mestecam acest volum de informație în creier, ghidul nostru se apleacă și culege ceva de jos. O pietricică mică, care parcă nu se deosebește cu nimic de altele din jur, se dovedește a fi o parte dintr-o străveche unealtă mayașă. „Am o mulțime acasă”, ne spune zîmbind Louis, „cîndva am să le donez muzeului”.
De după peretele de copaci a răsărit între timp prima construcție piramidală. Spălată de atîtea ploi a însurit de-a binelea, doar pe alocuri au mai rămas urme de vopsea. Pe vremea cînd Alexandru cel Bun și Mircea cel Bătrîn erau prinși cu grijile acestei lumi, piramidele erau de culoare roșie.

Toată această așezare era destinată traiului aristocraților, prostimea avea un sătuc la vreo cîțiva km distanță.
Coba a fost o așezare destul de mare, iar în perioada de glorie avea vreo 50 de mii de locuitori. Cîțiva ani înainte de Conquista mayașii și-au strîns lucrurile și au plecat din regiune. Cauza principală fiind seceta îndelungată.
Ruinele sunt amplasate pe un perimetru extins. Distanțele între cele trei piramide sunt între 1 și 2 km așa că cei care au probleme cu mersul apelează la biciclete. Acestea pot fi închiriate la intrarea în situl arheologic contra 50 de pesos (1 usd = 19 pesos). Nohoch Mul, cea mai importantă piramidă din Coba, se află hăt în capătul traseului. În vîrful acesteia se află templul Zeului albinelor. E una din puținele construcții de acest fel pe care se mai permite să urci. Ghidul ne spunea că guvernul e pe cale să interzică acest lucru, pînă atunci însă un foto de pe vîrful piramidei e un „must” dacă ai venit în Coba. De urcat se urcă ușor cam pînă la jumătate. După aia prinzi a gîfîi. Noroc de frînghia spînzurată din vîrf și pînă jos. Cei mai tortoșei se țin de ea ca de ultima speranță cînd urcă, dar mai ales cînd coboară, pentru că așa e, drumul înapoi e mult mai periculos, un pas necalculat poate fi urmat de un rostogol sănătos. Nu știu ce așteaptă lumea să vadă acolo sus, eu n-aveam nicio idee, doar curiozitate. În final, din vîrf se vede un ocean verde. Pădure cît cuprinzi cu ochiul. Imaginea parcă e din Google Maps, dar e mult mai verde. Frumos pentru cei care apreciază locurile neatinse de om.
Dincolo de piramide, pe teritoriul străvechii așezări sunt amplasate numeroase monumente, statui, rămășițe ale unui drum pietruit, care străbătea jungla pînă la un alt oraș aflat la circa 100 de km, este chiar și un teren pentru jocul cu balonul, așa numitul pok-ta-pok. Ghidului nostru tocmai i s-au aprins ochii cînd ne povestea despre acest sport național, care încă se mai practică în unele sătucuri. „Fotbalul mayaș” ne spune Luis, „era un bilet de intrare pentru cei săraci în rîndul oamenilor cu un statut social ridicat. Învingătorii competițiilor erau premiați, lăudați și avansați pe treapta socială. Spre comparație aztecii îi ucideau pe campioni, trimițînd sufletele lor zeilor, care aveau nevoie de eroi, acolo sus”. „Hmm” mă gîndii, „și dacii trimiteau soli la Zamolxe…ce mică e lumea”. „Luis, spune-mi por favor, maya și aztecii în ce relații erau?” îl întreb. „Aztecii ne-au cucerit, pentru că erau luptători buni, așa că pînă a veni spaniolii, o mare parte a orașelor maya erau sub suzeranitatea regelui aztec”, mi-a răspuns ghidul.
Pînă la plecare l-am mai descusut pe acesta despre alte chestii legate de istoria și cultura locală, tipul fiind extrem de bucuros să-mi povestească amănunte de care habar n-aveam.
Ultima destinație a zilei era o peșteră subterană. Localncii le numesc cenotes. „În Mexic există circa 5000 de cenotes, dar aproape jumătate din ele încă nu au fost descoperite” ne spune la microfonul microbusului Luis. Mă uit la el ca la un om care a fumat marijuana. „Cum ați ajuns la concluzia că sunt tocmai 5000?” îi pun o întrebare. „Așa susține National Geographic”, mi-a răspuns omul, cu o intonație care nu lăsa o urmă de îndoială în veridicitatea acestei informații.
Peștera subterană San Juan a fost descoperită relativ recent. În 2005, doi vînători pierduți prin junglă au dat de ea, după care aceasta a apărut pe harta turistică a Mexicului. Se estimează că ea ar avea o vechime de 65 de milioane de ani, deși schelete de dinozauri aici n-au fost descoperite. Un sfert din peșteră e plin cu apă. Limpede și răcoroasă aceasta te îmbie să faci un salt îndată ce ai coborît în interior. De sus se scurg rădăcinile copacilor, care se trag insistent către umezeală. Curios e că din această peșteră este o ieșire subterană către o altă minune similară a naturii, aflată adînc sub pămînt, iar acolo ar fi fost găsite schelete de oameni preistorici. Cum au ajuns acolo? Mister nedeslușit pînă la capăt.

This slideshow requires JavaScript.

This entry was posted in General and tagged , , . Bookmark the permalink.