FĂRĂ TITLU

Scriu rar. Tot mai rar. Inspirația, care așeza gândurile în propoziții și fraze, se erodeaza cu încetul și la fel ca ghețarii Groenlandei se năruie în nemărginitul necuprins lăsînd în urmă doar locul gol. Altă dată aș fi scris că sunt trist, dar mai ales lehămetit de ceea ce să întîmplă acolo, peste ocean, în Moldova. Că pentru doi oligarhi suprafața de 33000 de km pătrați e prea mică ca să încapă ambii; că un liberal care a intrat în parlament călărind spatele nepotului și memoria fratelui său, un adevărat luptător pentru neam și țară, a devenit un nesimțit după ce a gustat pilula puterii; că telefonul mobil și nu Constituția a devenit garantul respectării drepturilor în micuța țărișoară pierdută undeva la periferia Europei; că după două decenii de independență (aparentă) s-a demonstrat că democrația și moldovenii sunt două noțiuni incompatibile; că nu pot identifica o alternativă celor care țin în prezent frîiele politicii moldovenești și de asta am să renunț să mai votez; că picii mei puțin probabil să fie mîndri cândva de țara din care au emigrat părinții lor.
Acum însă deschid platformele de opinii și … mă umplu de opinii. Acestea îmi ciuruie creierul ca și gloanțele partizanilor și doar cimpoiul scoțian are puterea să mă scoată din mizeria ce domnește pe net și să mă ducă departe…pe stîncile sălbatice ale Britaniei de care să sparg valurile Mării Nordului.  


Advertisements
This entry was posted in General. Bookmark the permalink.