VÎ NAS NE JDALI? MΠPRIȘLI…

Acum câteva zile citeam pe blogul lui Sandu Grecu despre selecționata Armeniei, care iată că s-a bătut pînă în ultima secundă pentru un loc în play-off-ul care va decide ultimele echipe calificate la Euro 2012. N-a fost să fie. Surpriza cea mare a venit însă de la o altă națională din spațiul ex-sovietic – Estonia. Balticii au binefeciat de jocul rezultatelor din grupă și au obținut ce și-au dorit, și anume locul doi. Primul loc a fost rezervat din start de Italia așa că restul echipelor au ochit ce a fost încă liber și neancorat. Ar fi însă nedrept să spunem că estonienii au avut noroc cu carul. Norocul și-l face fiecare cu mâna lui. Estonia însă a jucat cu mult tupeu și a crezut în șansa sa. Astfel au luat patru puncte Serbiei, trei de la Slovenia, nemaivorbind de toate cele șase puncte puse în joc contra Irlandei de Nord. Selecționata baltică și-ar fi asigurat deja locul în seria eliminatorie mai devreme, numai că a pierdut surprinzător un meci acolo unde nu trebuia să-l piardă, în Insulele Feroe. Se întîmpla pe 7 iunie curent, cînd echipa pescarilor, poștașilor și lucrătorilor sociali se impunea cu 2:0 în fața oaspeților estonieni. Probabil a fost cea mai categorică victorie din istoria fotbalului feroez. Pînă la urmă însă, repet încă o dată, datorită rezultatelor din celelalte meciuri, mai ales ultimul, în care Serbia a pierdut în fața Sloveniei deși îi trebuia doar victorie, Estonia merge mai departe. Iata că după Letonia, care a reușit în 2004 să se califice surpinzător la Europeanul portughez, o altă reprezentantă a țărilor Baltice e aproape de aceiași performanță.
Așadar, de ce Estonia a reușit, iar Moldova – nu? Marea majoritate a jucătorilor baltici selecționați evoluează în propriul campionat și spațiul ex-sovietic. Antrenorul echipei,Tarmo Rüütli nu a obținut careva rezultate importante atît în cariera de fotbalist cît și cea de antrenor. Și-atunci unde e secretul? Să fie oare de vină finanțatorii care își fac mendrele în fotbalul moldovenesc, îl corup și-i afectează imaginea? Sau poate că nu avem cu cine și în jurul cui construi o echipă?
Pînă una alta azi, am obțnut cea mai categorică victorie din scurta istorie a naționale moldovenești de fotbal. Acum la sigur avansăm în rating-ul FIFA. Apropo, Estonia în acel clasament e pe locul 58.

Advertisements
This entry was posted in Sport. Bookmark the permalink.