HOMOSEXUALISMUL LA VEDERE

Azi mergeam cu metroul la examen. La un moment dat intră în vagon o pereche de gay. Se țineau de mîini, își zîmbeau drăgostos, mă rog, chestii din astea. S-au oprit chiar în fața mea și au sprijinit ușa. Imediat ce trenul subteran a pornit din loc, îi văd pe ăia doi cum încep să se ștampileze de parcă unul l-a agățat pe celălalt, iar ultimul atît aștepta. Mă uitași în stînga, mă uitași în dreapta – reacția oamenilor era egală cu zero, chit că majoritatea din cei care circulă cu metroul sunt imigranți din țări unde homosexualismul nu e la vedere. Recunosc. Nu am nimic cu gay-ii sau lesbienele. Sunt și ei oameni și nu sunt eu cel în măsură să îi judece. Atîta doar că scena petrecută în public m-a dezgustat. A fost prima dată cînd am văzut așa ceva, pe viu…

Despre homosexualism se discută mult ultimele zile la Chișinău. Nu e un secret că în R.Moldova există minorități sexuale, care însă își duc traiul mai mult pe ascuns. Chiar și instituția bisericească, care luptă cel mai mult împotriva homosexualismului, a fost nevoită să recunoască faptul că și printre clerici există gay. Mă miram mai devreme că printre ai noștri slujitori ai Domnului nu se aud chestii din astea, atunci cînd în România erau filmați călugări care dădeau fundulețu’ la bătaie. Se vede că oamenii bisericii nu  vor să scoată gunoiul din casă, deși cu juma de gură recunosc că printre ei sunt destui care nu s-ar da în lături să pună mâna la un cucoșel străin decît la o păsărică.

În altă ordine de idei, homosexualismul e o temă care iată că îi face pe Ghimpu și Voronin aliați. Dacă nu greșesc, e o premieră pe scena politică, deși dacă mă gîndesc la Roșca…

Îndrăznesc să cred că legea interdicției discriminării pe motive de orientare sexuală va fi adoptată. Poate cu unele mici redactări pe ici colea. Pe de altă parte, cine garantează că legea respectivă va fi respectată? E suficient ca minoritățile sexuale să anunțe un mărșuleț cu depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare (straniu, de ce la Ștefan?) că imediat în acea zi în PAMN apare un batalion de foști combatanți și o brigadă de enoriași în frunte cu părintele Cibric. Show must go on!

Advertisements
This entry was posted in General and tagged , , , . Bookmark the permalink.