O SĂPTĂMÂNĂ CU DE TOATE

Deși se spune că danezii sunt cei mai fericiți oameni de pe planetă, înclin să cred că montrealezii îi depășesc pe europeni la capitolul împlinire sufletească. De ce?  Pentru că oamenii de aici nu pot trăi fără a festivaluri. Dacă am sta să calculăm, ar ieși cam unul la trei zile. Cool, nu? Săptămâna curentă, de exemplu, pe aerodromul din Saint-Jean-sur-Richelieu, localitate aflată la 50 km de Montreal, are loc Festivalul Internațional al Baloanelor. La eveniment participă nu mai puțin de 125 de Aerostate din Canada, Statele Unite, Franța și Brazilia.

Drumul din Montreal în Saint-Jean-sur-Richelieu îl parcurgi într-o zi obișnuită cam în juma de oră. Însă la acest festival lumea se strînge la muștele la miere, astfel încît am prins un trafic greoi ce ne-a ținut în mașină vreo două ore și ceva. Pînă la urmă am tras la parcare exact în clipa în care primul balon cu inscripția sugestivă “Vaseline” se ridica încet în văzduh. Au urmat altele, de diferite forme și culori. Era interesant să privești cerul în depărtare presărat cu puncte multicolore. Unii participanți au avut ghinion, nu știu din ce motive au fost nevoiți să dezumfle aparatele de zbor. Nu-i nimic, mâine e o altă zi, se citea pe fețele lor.

Zborurile se efectuează de două ori pe zi, dimineața la 6 și seara la 18. Cei care au simțul aventurii în sânge și niște parale în portmoneu pot încerca să contempleze pămîntul de sub burta aerostatului. În zori tariful e de $160, la chindii – $200.Chiar și așa doritori sunt suficienți, or nacelele la decolare sunt întotdeauna pline.

Zborul cu balonul comportă și o anumită doză de risc. În ziua deschiderii Festivalului a avut loc un incident, care din fericire nu s-a soldat cu victime umane. Un aerostat a aterizat exact peste o linie de înaltă tensiune din Monteregie, suburbie a Montrealului. Doi pasageri și pilotul nu au pățit nimic. După ce a atins sârmele, balonul a alunecat ușor într-o parte și s-a oprit la mijlocul unui lan de porumb. De notat că pilotul are circa 7000 de ore de zbor, ceea ce denotă experiență. În rezultat au avut de suferit doar locuitorii din Rive-Sud de Montreal, care s-au plîns pe mai multe pene de curent.

Festivalul Internațional al Baloanelor se va încheia pe 22 august.

Vedeți mai jos o galerie foto.

This slideshow requires JavaScript.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Un alt eveniment din săptămâna care s-a scurs a fost Parada Minorităților Sexuale (Gay-ilor, Lesbienelor, Bisexualilor, etc.) Potrivit datelor oficiale la eveniment au fost prezenți circa 100 de mii de persoane, atît participanți care au mărșăluit pe bd. St.Catherine din centrul Montrealului, cât și spectatori care au privit de pe bordură șuvoiul pestriț ce a curs în ritm de muzică modernă pe alături.

Mai multe persoane publice și-au făcut apariția la eveniment. Printre acestea s-a numărat chiar și primarul Montrealului, Gerald Tremblay. M-a mirat acest lucru. Iată că oficialul celui mai cosmopolit oraș canadian evită să marcheze cu locuitorii metropolei Ziua Canadei, lucru despre care am scris anterior, în schimb își face timp pentru alte evenimente…Edilul a declarat că “e mândru să participe la parada minorităților sexuale, pentru că prin acest lucru se demonstrează că Montrealul nu face diferență între oamenii care locuiesc în el”.

Un mesaj asemănător a avut și noul ministru provincial al imigrării Kathleen Weil.

Organizatorii s-au arătat uimiți de numărul mare de oameni care au venit la paradă. Aceasta s-a încheiat cu o petrecere de zile mari. Apropo, pentru acest eveniment s-au cheltuit în jur de 75 mii de doalri.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Nu pot să trec cu vederea  “Cina în Alb”, în traducere din fraceză “Diner en Blanc”. Acesta are loc odată pe an, iar în Montreal a ajuns la a doua ediție. Începuturile au fost puse în Franța acum … douăzeci de ani!

Cina din Montreal a reunit peste 2 mii de persoane. Toată lumea a venit îmbrăcată în alb, cerință obligatorie. Locația finală a picnic-ului a fost ținută în secret pînă în ultima clipă. Abia atunci invitații au aflat că acesta va avea loc în Piața Victoria din downtown Montreal.

Mesele și scaunele la fel ca și vesela – au fost albe. Șampania ca și celelalte vinuri la fel. Pe mese – lumânări albe. Atmosfera romantică a fost întregită de o trupă de jazz.

La “Cina în Alb” nu poate veni chiar fiecare. E nevoie de o invitație din partea unui prieten, care deja a participat la eveniment, sau înregistrare pe site-ul organizatorilor. Taxa pentru înscriere – 29 de dolari.

Advertisements
This entry was posted in General and tagged , , , . Bookmark the permalink.