DE CE MARADONA POARTĂ DOUĂ PERECHI DE CEASURI?

Photo: AP

Explicația e relativ simplă și nu ține de sfera spiritualului. Coach-ul Argentinei are fixat la unul ora din Buenos Aires, iar la altul – ora ce corespunde fusului orar, acum de exemplu, din Africa de Sud. Cel puțin așa susțin bloggerii din partea asta de ocean. Chestia cu ceasurile se pare că e de mai mult timp. O istorie curioasă s-a petrecut acum patru ani când  Diego a revenit la Napoli pentru un meci de caritate. Imediat ce a călcat pe primitorul pământ italian fostul “pitic atomic” a fost luat în primire de Fisc, pentru că Maradona urmează să returneze în caznaua Republicii  nu mai puțin de 30 mln. de euro. Banii reprezintă taxele și impozitele pe care starul argentinian a “uitat” să le plătească în perioada dintre anii 1984-1990, când a evoluat la gruparea din Campania. Astfel poliția italiană a primit OK-iul magistraților să confiște toate lucrurile de preț, ce aparțin fostului campion mondial, ori de câte ori acesta va apărea pe tărâmul apenin. În 2006 Diego Maradona nu avea decât două perechi de Rolex-uri. Acestea au fost confiscate imediad, iar autoritățile le-au evaluat la circa 30 mii de euro. Au fost sau nu vândute acele ceasuri?  Nu știu, cert e că de atunci actualul principal al “pumelor” nu mai poartă ceasuri Rolex, ci Hublot Special Edition. Apropo, Maradona spune că nu e dator cu nici un sfanț Fiscului italian, iar milioanele respective trebuie să fie returnate de SSC Napoli.
Am fost mirat să-l văd azi pe selecționerul argentinian  fluturînd din mâini la care avea câte un ceas. Știindu-l că are gusturi ieșite din comun am vrut să aflu ce a mai pregătit Maradona în plan personal pentru acest Mondial.  În afara ceasurilor și costumului de adevărat mafiozi, El Diego a ținut în mînă, pe durata întregului meci cu Nigeria,  un șirag de mărgele, probabil mătănii. Dacă Maradona a invocat spiritualul în partida contra africanilor, a făcut bine. Pînă la urmă sud-americanii au câștigat, deși cu emoții pe alocuri.
O altă chestie mult mai funny ține … de specificul fostului decar  de a merge la WC. Acesta a insistat ca pe closetul din numărul său de hotel să fie montat un colac de ultimă generație, adică cel mai scump din cele existente. Jurnaliștii de la publicația britanică The Telegraph au aflat că e vorba de un produs comercializat exclusiv online și care costă 450 de dolari. Administrația hotelului care a cazat naționala Argentinei nu a putut refuza doleanța marelui Maradona…

Advertisements
This entry was posted in Sport. Bookmark the permalink.